DIABETUL ZAHARAT

[1]. OMS- „Organizația Mondială a Sănătății”. Rolul organizației, stabilit în constituția ei, este menținerea în cea mai bună stare a sănătății populațiilor pe glob. Strategia de combatere a bolilor a fost formulată în „Declarația de la Alma-Ata” (1978) din Kazahstan.

DIABETUL ZAHARAT DE TIP 1

Diabetul zaharat de tip 1 (care apare în general la copii, tineri, adultul sub 40 de ani, la femei gravide) şi care clasic se descrie ca o formă în debut rapid, adesea brutal, comă diabetică (care netratată duce la moartea bolnavului) are la origine două grupe de factori principali:

a) factori genetici

b) factori de mediu, de natură virală (cu mecanism patogenetic imunologic) sau toxică.

Factori genetici

Ereditatea se găseşte atât la originea diabetului de tip 2 (în aproximativ 50% din cazuri) cât şi la originea diabetului de tip 1 la care proporţia variază între 25-40% din cazuri. Baza genetică a celor două tipuri de diabet este diferită; la tipul 1 mai mult decât la tipul 2, rolul factorilor de mediu este mai important. Ereditatea se datorează anumitor gene, suportul material pentru diabetul de tip 1 situându-se pe cromozomul 6, pe cromozomul 2 şi cromozomul 11.

Factori virali

Există numeroase date care sugerează intervenţia infecţiilor virale în apariţia unor cazuri de diabet. Mai multe virusuri (Coxsackie grupul B, virusul parotiditei epidemice, al rubeolei, al hepatitei, al gripei, al mononucleozei etc.) au fost implicate în lezarea celulelor B din insulele Langerhans, având un tropism mai mare sau mai mic pentru aceste celule. Variaţia sezonieră a incidenţei diabetului zaharat cu un maximum de frecvenţă primavara şi toamna, a fost de asemenea un motiv pentru susţinerea acestei ipoteze (aceasta nu este însă totdeauna evidentă).

Pe langă asocierea temporară viroză-diabet, alte argumente în sprijinul acestor idei, ar fi: diabetul de tip 1 apare în special la copil (care este mai susceptibil la infecţii); boala debutează uneori brusc, aşa cum se întamplă uneori în cursul unei viroze; dacă se examinează la microscop cazul unor copii morţi, ei prezintă la nivelul pancreasului endocrin leziuni inflamatorii; boala poate să apară fără nici o legatură genetică.

Totuşi sunt cazuri de diabet de tip 1 care apar după vârsta de 20 de ani şi în absenţa oricărui semn de viroză clinică. În aceste cazuri se bănuieşte că ar putea să existe o susceptibilitate genetică (în cadrul cromozomilor 2, 6 şi 11) care în cazul unei infecţii virale subclinice ar putea favoriza declanşarea diabetului.

Factori toxici

Încă din 1940 s-a constatat că o substanţă anticanceroasă -aloxanul -poate distruge selectiv celulele B, producând diabet la şobolani şi şoareci. Ulterior, s-a observat o acţiune asemănătoare la streptozocină.

Lista substanţelor toxice care pot provoca diabet:

1.Acţiunea ireversibilă-toxică, pe celulele B

-aloxan

-streptozocină

-Difeniltiocarbazina

2.Acţiune citotoxică pe celulele B reversibilă

-Fluor

-Iodoacetat

-Tiazide

-acid dehidroascorbic

-cianidă etc.

-glucocorticoizii

-glucagon

-catecolamine

-somatostatin

-anticorpi antiinsulinici

DIABET ZAHARAT DE TIP 2

Diabetul zaharat de tip 2-insulinoindependent se caracterizează prin faptul că apare după vârsta de 40-45 ani, are un debut insidios, se asociază frecvent cu obezitatea, nu are nici o legatură cu infecţiile virale şi nu necesită insulină pentru a se echilibra. Obezitatea este frecvent întalnită (peste 80% din cazurile diabetului zaharat).

Cauzele diabetului zaharat de tip 2:

Printre cauzele care se găsesc la originea sa, enumeram:

-alimentaţia: excesul de zaharuri poate să ducă la instalarea bolii. Boala se observă adesea la cofetari sau în unele ţări cu consum mare de dulciuri (Cuba, Anglia). Există şi ţări unde deşi consumul de dulciuri concentrate este mic, diabetul se întâlneşte într-o proporţie destul de mare (Japonia, Australia, India, România). De aceea considerăm că o importanţă deosebită o are supraalimentaţia (indiferent de natura alimentului) şi consecinţa acesteia, obeziatatea. Astfel diabetul zaharat este întâlnit cu o frecvenţă aproape de necrezut (peste 30-35%) la o populaţie indiană-pimă-din statul Arizona (sudul S.U.A.) populaţie care se hrăneşte predominant cu glucide (peste 70% din dietă) provenite din cereale şi la care obezitatea se întalneşte la aproape 90% din cazuri;

-vârsta (deşi cum s-a observat, se întâlneşte şi la tineri şi copii) are o mare importanţă. Peste 80% din cazurile de diabet nou descoperite se întâlnesc peste vârsta de 40 de ani;

-profesia, poate uneori interveni ca un factor favorizant în instalarea diabetului (cofetari, brutari, bucătari). Dar nu numai cei predispuşi la supraalimentaţie sunt candidaţi la diabet, ci şi cei cu ocupaţii sedentare şi cu solicitări nervoase exagerate. Aşa se explică de ce boala se întalneşte mai frecvent în mediul urban decât cel rural şi aici mai frecvent la bărbaţi decât la femei;

-unele leziuni ale sistemului nervos, traumele psihice, stresul etc. Sunt factori adesea incriminaţi;

-o serie de boli ale pancreasului (de la pancreatită acută chirurgicală, la pancreatitele cronice) se pot găsi de asemenea la originea unor boli;

-în cazul unor hepatite cronice, ciroze hepatice etc. Se asistă la modificarea toleranţei la glucoză;

-există şi o medicaţie care favorizează instalarea diabetului de tip 2. Dintre cele mai folosite sunt cortizonicele, diureticele(din familia tiazidelor), anticoncepţionalele şi altele.

Lista factorilor ce precipită instalerea diabetului se poate, multiplica cu: alcoolismul, fumatul, intoxicaţiile cu oxid de carbon etc. pentru a da numai câteva exemple.

Cum se explică instalarea diabetului de tip 2?

Se ştie că în diabetul de tip 2 nu întotdeauna absenţa insulinei este cauza bolii. Din contră, adeseori, se găseşte în sângele bolnavului o cantitate mai mare de insulină circulantă decât la individul normal. Atunci cum se explică glucoza crescută în sânge?

Explicaţiile cunoscute sunt multiple. Reţinem numai unele dintre ele:

*Astfel la obezi, şi majoritatea dintre aceşti bolnavi au fost sau sunt obezi, există o rezistenţă la acţiunea periferică a insulinei. Aceasta se datorează în primul rând scăderii activităţii periferice a insulinei datorită numărului de receptori pe membrana celulară care sunt scăzuţi. Absenţa activitaţii insulinice duce la creşterea glicemiei întrucât glucoza nu mai pătrunde în celulă şi nu mai este metabolizată. Creşterea glicemiei duce secundar la hipersecreţie de insulină deci la o activitate crescută a celulelor B (care secretă mai multa insulină). Această insulină în plus nu acţionează întrucât activitatea sa periferică este scazută. Aşa se explică si hiperglicemia şi hiperinsulienemia.

*Alte explicaţii ar fi secreţia unui hormon anormal sau chiar o activitate anormală în celula de la periferie.

*Ceea ce trebuie reţinut este că în diabetul de tip 2 se întâlneşte o rezistenţă la activitatea periferica a insulinei, fapt care duce la apariţia glucozei crescute în sânge.

HIPOGLICEMIA POSTINSULINICĂ LA COPIL

O altă grijă pe care trebuie s-o avem în tratamentul diabetului la copil este aceea de a evita, pe cât posibil, hipoglicemiile. Se ştie că, deseori, la copil putem asista la apariţia hipoglicemiilor. Tratamentul cu insulină în cantitate mai mare decât este nevoie, o alimentaţie incorectă sau un efort fizic neaşteptat pot duce la hipoglicemii la orice bolnav care face insulină, cu atât mai frecvent la copil. O hipoglicemie mică, tranzitorie, corectată ulterior, nu este periculoasă. Dar când hipoglicemiile sunt frecvente sau duc la comă, acest lucru va trebui să ducă la supravegherea atentă a copilului şi revizuirea tratamentului.

Hipoglicemia reprezintă scăderea concentraţiei zahărului în sânge. Ea apare atunci când nivelul glucozei sanguine (sau al zahărului) scade prea mult pentru a mai furniza organismului "combustibilul" necesar unei bune funcţionari.

Hipoglicemia nu este o boală, ci o stare determinată de o varietate de cauze. Principalele tipuri de hipoglicemie sunt:
- scăderea rapidă a glucozei în sânge (hipoglicemia). Apare atunci când persoana a fost privată de ingestia de alimente timp de mai multe ore, cum ar fi, de exemplu, perioada nopţii. Acest tip de hipoglicemie este frecvent asociată cu existenţa unui nivel crescut de insulină în sânge, administrarea unor medicamente, consumul de băuturi alcoolice, afecţiuni ereditare ce afectează metabolizarea carbohidraţilor sau cu alte afecţiuni medicale.

- scăderea lentă a concentreţiei glucozei în sânge (denumită şi hipoglicemie postprandială). Apare la un interval de 3 sau 4 ore după ingestia unei mese. Această formă de hipoglicemie poate fi determinată de o deficienţa ereditară a unei enzime, de exemplu în galactozemie sau prin îndepărtarea chirurgicală, parţială sau totală a stomacului. Uneori cauza poate rămâne necunoscută. Scăderea lentă a glucozei în sânge ce apare la 1 sau 2 ore după ingestia unei mese (denumită şi hipoglicemie alimentară) poate fi determinată de o golire rapidă a conţinutului stomacului în intestine.

Scăderea rapidă a glucozei în sânge este determinată, în general, de o afecţiune medicală serioasă, în timp ce scăderea lentă a glucozei sanguine (în lipsa unei intervenţii chirurgicale la nivel intestinal în antecedente) nu implică existenţa unei boli.

   Hipoglicemia uşoară:

*Simptomele apar când glucoza sanguină scade sub 60 până la 65 mg/dl şi include:

- greaţa

- senzaţie imperioasă de foame

-iritabilitate, nelinişte

- extremitaţi reci, umede, transpiraţie excesivă ce nu a fost determinată de efortul fizic

 -creşterea frecvenţei cardiace (tahicardie)

- amorţeli sau furnicături la nivelul degetelor sau a buzelor

- tremurături.

   Hipoglicemia medie:

Dacă glucoza sanguină continuă să scadă, începe să fie afectat sistemul nervos. Simptomele apar, în general, când nivelul concentraţiei zahărului din sânge ajunge sub 50 mg/dl şi poate include:
- schimbări ale dispoziţiei, precum iritabilitatea, anxietatea, neliniştea sau furia

-confuzie, incapaciate de concentrare sau dificultăţi de gândire

- tulburări de vedere, ameţeli sau dureri de cap

- slăbiciune musculară, lipsa de energie

- coordonare dificilă

- dificultaţi de mers sau vorbire, un limbaj incoerent

-oboseala, letargie sau toropeala.

   Hipoglicemia severă:

Simptomele severe apar atunci când glicemia (zahărul din sânge) scade sub 30 mg/dl şi include: 
- convulsii

- pierderea conştienţei, coma

- scăderea temperaturii corpului (hipotermie).

 

Tratament: Hipoglicemia brusc instalată (acută) poate fi tratată prin ingestia unor alimente sau sucuri bogate în zahăr. Acest tratament este suficient în cazul unui episod izolat de hipoglicemie, determinat, de exemplu, de post prelungit sau efort fizic susţinut. În cazul hipoglicemiei determinată de o afecţiune cronică (cu evoluţie îndelungată) conduita terapeutică va fi axată pe tratarea afecţiunii determinante.

DIABETUL ZAHARAT LA FEMEIA ÎNSĂRCINATĂ

Diabetul zaharat poate apărea la femeie în toate perioadele sale de dezvoltare, dar este mult influenţat de starea fiziologică : adesea diabetul este legat de apariţia sau încetarea menstruaţiei (diabetul juvenil şi diabetul de maturitate). Declanşarea diabetului în timpul sarcinii este cunoscut astăzi sub numele de diabet gestaţional.

Diabetul gestaţional poate apărea şi să se menţină numai în timpul sarcinii, dispărând odată cu naşterea.Uneori poate să continue după naştere, transformându-se după câţiva ani de sănătate aparentă a bolnavei.

 

DIABETUL SECUNDAR

În destul de rare cazuri se recunoaşte o cauză precisă a diabetului :este vorba de diabetul secundar:

 - diabetul datorită unei pancreatite cronice

 - diabetul asociat cu o boală de ficat

 - diabetul din hemocromatoză

 - diabet secundar secreţiei unor hormoni diabetogeni

 - diabet datorită unei terapeutici cu medicamente diabetogene.